7.4 C
Neamţ
9 mai, 2025

Marcel Ciolacu, despre azilele groazei: De la sute de exemple, am ajuns la nişte excepţii. Până îmi termin mandatul, nu vor mai fi

Imagini șocante dintr-un nou azil al groazei. Oamenii erau ținuți nespălați în condiții mizere, în timp ce saltelele noi erau ascunse

a declarat, duminică după-amiază, că azilele de bătrâni sunt monitorizate de DGASPC, iar sistemele de control de autorizare au fost mult schimbate, de când au fost descoperite acele azile ale groazei. Ciolacu a subliniat că, de la sute de exemple, s-a ajuns acum la câteva excepţii şi a afirmat că până la finalul mandatului său de premier, în decembrie, nici aceste excepţii nu vor mai exista.

„Sunt conduse prin DGASPC judeţene. Încercăm prin controale şi ţinut ritmul. S-a schimbat tot sistemul de control, de raportare, de autorizare. E greu să schimbi trecutul într-o perioadă scurtă. Important este că de la un lucru de amploare, acum avem nişte excepţii. Cu adevărat trebuie să scăpăm şi de aceste excepţii”, a declarat Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat cum comentează că încă mai există azile ale groazei în țara noastră.

Potrivit premierului, de la sute de exemple s-a ajuns acum „la câteva excepții”.

„Aduceţi-vă aminte, am preluat mandatul prin august, lucrurile se ştiau de prin februarie. Nu ştiu de ce nu s-au dat, de ce din februarie nu au intervenit autorităţile române să facă ordine şi au trebuit să ajung eu prim-ministru. De la sute de exemple am ajuns la nişte excepţii. Până îmi termin mandatul, în decembrie, aceste excepţii nu o să mai fie”, a mai spus Ciolacu.

, de Consiliul de Monitorizare, în judeţul Neamţ. Centrul are o capacitate de 32 de persoane, însă în incinta acestuia au fost găsiți nu mai puțin de 50 de oameni, înghesuiți, care trăiau în niște condiții mizere.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/marcel-ciolacu-despre-azilele-groazei-de-la-sute-de-exemple-am-ajuns-la-niste-exceptii-pana-imi-716785.html

Ultimă oră

Același autor