12:03, 20 august 2015
Intelectual rasat și fost ministru al Culturii, Theodor Paleologu a ripostat atacului imbecil al consilierului prezidențial Andrei Muraru la adresa lui Mihail Neamțu: „Nu știu dacă este cazul ca un consilier al președintelui să spună cine are voie să intre pe ușa grupului PNL de la Camera Deputaților (iar sala respectivă fusese a PDL-ului pînă la fuziune). Or is it his master’s voice?
Oricum, Mihai Neamțu nu pare a avea de gînd să intre în PNL. De ce și-ar dori o astfel de afiliere?
Îl aștept oricînd la Casa Paleologu pentru a vorbi despre chestiunile care țin de pregătirea sa academică. Casa Paleologu este un loc al dialogului și al schimbului de idei (încă de la construirea sa în 1932 și chiar înainte, cînd aveam casa noastră din strada Paleologu).”
Andrei Muraru postase anterior pe contul său de facebook: „Am aflat cu surprindere că domnul Mihail Neamțu a fost invitat să le vorbească membrilor PNL despre doctrina liberală. Nu cred că domnia sa are ce să caute în acest partid. Opinia mea despre domnul Neamțu a rămas aceeași, exprimată în urmă cu câțiva ani într-un editorial”. În editorialul invocat, Muraru scrisese că Neamțu (care e teolog) ar fi ca fata lui Gheorghiu-Dej pentru că nu a scris niciodată un articol științific despre comunism. Ce, nu e amuzant? Acum era vorba de liberalism dar ce contează asta de pe deal? Nici eu n-am scris niciun articol științific despre comunism deci sunt la fel și nu fac două parale în ochii lui Muraru. Dreptul lui. Așa că voi vorbi pe limba sa invocând un autor ce și-a dedicat viața articolelor științifice despre comunism ce i-a creionat portretul lui Andrei Muraru: Marius Stan, Politolog și redactor-șef al revistei History of Communism in Europe: „Încă de când am auzit pentru prima dată ipoteza numirii lui Andrei Muraru pe post de consilier prezidențial pentru relația cu societatea civilă, m-a cuprins o uimire vecină cu râsul irepresibil… pentru că personajul Muraru mi-a pricinuit cea mai dezagreabilă interacțiune umană de până în prezent…
Prezint în cele ce urmează, cât se poate de succint, două episoade edificatoare, cred eu, cu privire la capacitatea lui Andrei Muraru de a înțelege mecanismele de funcționare ale societății civile:
2010: La Biblioteca Centrală Universitară (BCU) este organizat un concurs “cu cântec” în urma căruia șefia instituției îi revine doamnei Mireille Rădoi. Mai multe ONG-uri organizează un protest în fața BCU la care fiecare dintre participanți citește, în liniște, câte o carte, iar alții afișează bannere prin care ironizează amenajarea concursului respectiv. Câteva zeci de persoane sunt suficiente pentru a crea un mic blocaj în ușa de acces a Bibliotecii. Aflându-mă acolo, printre protestatari, constat la un moment dat apariția surprinzătoare a lui Andrei Muraru care, după câteva minute, începe să vocifereze împotriva “cititorilor” și pleacă, în cele din urmă, condamnând într-un acces de furie naturală dreptul celor prezenți de a reclama un abuz administrativ și o numire dubioasă. Au curs multe râuri de cerneală, de atunci încolo, despre Mireille Rădoi și conducerea BCU. Îmi rămâne însă proaspătă în memorie reacția virulentă a lui Andrei Muraru și idiosincrasia lui nedisimulată față de tot ceea ce înseamnă protest, activism, contact cu jandarmi, revendicare de drepturi, acțiune de stradă și așa mai departe. Andrei Muraru contesta pur și simplu dreptul sacrosanct al unor cetățeni de a contesta! Pentru Andrei Muraru, atât cât îl cunosc (și, spuneam, cred că îl cunosc foarte bine), tot ce iese din cadrele și limitele legii (de pildă, un protest neautorizat sau un flash mob), indiferent de cât de strâmbă ar fi legea, devine un gest reprobabil. Ceea ce se cheamă civil disobedience îl înspăimântă, îi dă frisoane, îl exasperează. Este secretarul UTC pe liceu, obedient în sus, tiranic în jos. Personajul nostru este genul de ipochimen care trăiește în litera normei, nu în spiritul ei. Pentru astfel de oameni, protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană au fost cel mai probabil expresia agravantă a unei mari fărădelegi. Domnul Muraru nu s-a întrebat niciodată dacă o lege, un regulament sau un concurs sunt corecte, ci, din contră, le-a acordat orbește statut de poruncă. Să-l numim, deși poate îi acordăm un prea înalt ștaif musilian, omul fără însușiri…
2012: Andrei Muraru participă surprinzător la protestele din luna ianuarie a acelui an, timp de câteva zile, lăsând la o parte proverbiala-i precauție și, înarmat cu un fes banal, atent îndesat pe cap, scandează din toți rărunchii doar acele sloganuri îndreptate împotriva guvernului Boc sau a președintelui Băsescu. Umblă febril printre protestatari, iscodește, ia pulsul, sugerează lozinci anume țintite și, în cele din urmă, răgușește în punctul de maxim al antibăsismului său. Așadar, cel care la BCU avusese o problemă de fond cu ideea de protest, se găsea acum, în ianuarie 2012, în ipostaza paznicului de gimnaziu prins în vestiarul fetelor cu mâna pe lenjeria intimă a nesupunerii civice. Între timp am aflat și de ce o făcea: a fost uns peste IICCMER, a vituperat sălbatic în studiourile Antenei 3 împotriva fostei conduceri a institutului (și, trebuie subliniat: fără urmări de natură penală, pentru că, desigur, toată “greaua moștenire” nu fusese altceva decât o excelentă performanță instituțională, documentată, validată intern și extern, ireproșabilă din punct de vedere administrativ), a împins jumătate din corpul angajaților spre demisie, a făcut din cazul torționarului Vișinescu un spectacol mediatic superficial și s-a antepronunțat cu caractere juridice de-o șchioapă, în primă fază, pentru o încadrare aberantă pe genocid. Însă noi, foștii lui colegi, cei care îl știam atât de bine încă de pe vremea când se bătea la propriu pe holurile institutului cu fratele său geamăn (Alexandru, fostul director al Institutului Național al Patrimoniului, un om de o precocitate politică identică), misiunea lui era cât se poate de clară: carieră politică și ascensiune vijelioasă, cu orice preț! Nu conta cine era patronul politic, putea fi vorba de Relu Fenechiu, de Crin Antonescu, Victor Ponta, Radu Duda sau de Papa Francisc, importante erau protecția și sinecurile.
Și iată-l acum, apărut ca o sirenă neprihănită direct din spuma mării, gata să asume (pasămite) o poziție de mediator pe relația Cotroceni-Societate Civilă… Forma lui mentală refuză dialogul, hybrisul său îl orbește. Președintele va avea cel mai prost sfătuitor cu putință pe un subiect atât de sensibil și în raport cu cel mai activ segment al populației. Riscurile sunt mari. Iar de nu se va întâmpla, atunci va fi la fel de interesant. Pentru că Andrei Muraru nu are domenii de competență, ci doar o sete exagerată de a controla lucruri, oameni, situații. De citit integral la
CITEȘTE ȘI